In schimb..un copil cu autism n-o sa ii scrie niciodata un biletel si n-o sa o roage sa mai vina si data viitoare. Si ea crede ca ii e bine asa. Simte ca detine controlul. Si tot ea se va intoarce de fiecare data.

Azi David a fugit in celalalt capat al camerei cand a vazut-o pe Elena. Si Elena a fost incantata. I-a luat usor mainile in ale ei si i-a atins fata. David s-a uitat speriat si Elena i-a zambit. Apoi l-a lasat in lumea lui. Ea stie ca el are nevoie de timpul si spatiul lui. Si daca il va intelege, el va simti ca ea il intelege. Si mai stie ca pentru inceput va trebui sa ii dea chipsuri mai mari, pana va avea incredere in ea. De asemenea stie ca trebuie sa fie si hotarata si sa il priveasca rece cand “si-o ia in cap”.

Elena mai stie ca un copil cu autism nu o sa ii ofere nicioadata nimic. Dar David a venit si a calcat-o usor pe picior. Asa stie el sa isi manifeste afectiunea. Iar Elenei ii place sa fie calcata. Apoi el a fugit. Elena nu a zis nimic. E un joc pe care il cunoaste. L-a mai jucat. Ii face placere.si mai stie si ca David nu o percepe pe ea si nu o vrea decat aici si acum, pe moment. Si ca o uita din momentul in care iese pe usa.

Dar Elena se roaga la Dumnezeu in fiecare zi sa nu ii dea un copil cu autism. Nu unul care sa fie al ei. Pentru ca Elena nu poate uita replica mamei lui David, care ii mai pune un nod in gat si acum: “Imi pregatisem raspunsuri pentru toate de ce-urile…de ce apare curcubeul…de ce face catelu’ ham…de ce se face noapte…dar cui sa i le mai spui?”

Elena si-ar dori ca intr-o buna zi, David, dupa ce v-a fi calcat-o pe picioare de mii de ori dupa ce va fi ciupit-o pana nu isi va mai fi simtit bratele, dupa ce ii va fi aruncat niste pupicuri zgarcite pe obraz, sa se tranteasca pur si simplu pe covor, sa se tavaleasca de ras si sa zica: “Fraiero, n-am avut niciodata autism. Te-am prins.” Elena n-ar mai avea scapare atunci si l-ar pune pe David sa faca mii de exercitii de verbalizare si va fi foarte suparata, se va simti tradata, dar va zambi in coltul buzelor. Si va fi fericita in sinea ei.

Numai ca in timp ce scrie toate astea Elena isi da seama (impropriu spus isi da seama, pentru ca stia foarte bine de la inceput) ca David chiar are autism.

Cum ziceai candva…ceva de un aer rece? Nu mai stiu exact. Sper doar ca intr-o zi vei deveni celebru. Vreau ca peste 100 de ani nepotii nostri (adica nepotul tau si cu nepoata mea, sau nepoata ta si nepotul meu, nu m-am hotarat cum ar fi mai fascinant) sa se certe pentru a mosteni drepturile de autor pentru desenele tale. Hi, hi. Abia astept sa aud povestea cu: “Bunicul meu i le-a oferit bunicii tale cand…” Nu stiu cand, de ce sau in ce moment. Sau poate stiu. Poate vor sti ei. Poate ei se vor descurca mai bine. Noi n-am fost in stare.