De parca eu n-as fi stiut asta, Mr. James. De parca eu nu stiu prea bine ca atunci cand ti-e atat de foame si nu poti manca din castronul aburind pe care il ai in fata, cel mai bine este sa te indepartezi de el. Fierbinte arde, rece nu mai e bun. Caldut n-am cunoscut niciodata.

Nu imi amintesc sa ma fi pupat el vreodata pe frunte. Dar poate era vorba de alta. Sau poate a facut-o metaforic. Ca la metafore se pricepe el cel mai bine.

“Te-as putea saruta pe frunte intr-un mod cum numai parinteste n-o sa ti se para” mi-a zis el. Dar n-a facut-o nicioadata. E drept ca nici nu i-am cerut-o.

Dar am visat multa vreme la asta. O mai fac inca.

(Desigur, el n-o sa afle niciodata asta, pentru ca el nu imi citeste niciodata blogul asa cum nu i-l citesc nici eu, pentru ca el nu vrea – asa cum nu vreau nici eu, pentru ca nu mai are nicio treaba cu mine asa cum nu mai am nici eu, pentru ca el nu mai vrea sa vrea – asa cum nu mai vreau nici eu sa vreau si pentru ca nu si nu.)

Si totusi mie mi-a placut de femeia goala care se spala in fatanile care separa sensurile de mers pe Unirii. Ma gandeam in timp ce o asteptam pe Denisia…de fapt…contemplam doar, fara vreo zvacnire deosebita, corpul ei gol, cu sanii lasati, naturaletea cu care si-a dat jos hainele, parul bogat dintre picioare, formele planturoase si pielea ei cenusie si ma miram cumva de ce nu o claxona nimeni. Masini treceau intr-un sens si in altul, ca si cum ea ar fi fost invizibila acolo. Cumva mi s-a parut mai puternica decat orice domnisoara ferchezuita, epilata si bine parfumata care iesea din mall.

In rest…o tigara. Usoara, ce-i drept. Doar mainile erau tremurande. La fel ca discutia. Prea multa cofeina. Prea multa ciocolata. O concluzie mareata : trebuie sa ma apuc de terapie sau cel putin sa ascult obsesiv versurile de mai sus.

Multumesc pentru imbratisare:) Ziua de ieri nu a fost pierduta